Imaginile au fost preluate din reteaua Facebook, grupul ,,Brebu Mereu Aproape" si din ziarul Prahova


TEODORA VLAD, MEDALIATĂ ÎN CUPA EUROPEI LA BOB

  ,,Pe pârtia de la Königssee, în Germania, s-au desfăşurat două etape din cadrul Cupei Europei la Bob, printre sportivele prezente la startul probei de bob feminin regăsindu-se şi Teodora Vlad, de la CSO Sinaia, antrenată de Cezar Popescu. Aceasta a făcut echipă cu o fostă colegă de la clubul din Sinaia, Andreea Grecu, cea care a fost pilotul echipajului şi care este, în prezent, legitimată la CSSI Mamaia.

  Dacă, în prima etapă disputată pe pârtia germană, Andreea Grecu şi Teodora Vlad au încheiat pe locul al optulea, la o secundă şi jumătate de primul echipaj, în runda a doua reprezentantele tricolore au reuşit să urce pe podiumul de premiere.

  Echipajul Grecu/Vlad a încheiat cu timpul de 1:43.52 minute cele două manşe disputate, având o întârziere de 39 de sutimi de secundă faţă de canadiencele Alysia Rissling şi Kristen Bujnowski, care au câştigat etapa.

  Reprezentantele României au fost chiar la patru sutimi de secundă în urma echipajului de pe locul secund, format din germancele Christin Senkel şi Kathleen Heigl, care se impusese în etapa precedentă. La etapele de la Königssee au fost prezente 18 echipaje. Andreea Grecu şi Teodora Vlad au adunat, astfel, 182 de puncte în clasamentul general al Cupei Europei, ocupând locul al zecelea, cu doar două participări din trei etape desfăşurate. În fruntea ierarhiei se află echipajul german pilotat de Christin Senkel, cu 332 de puncte, fiind pe podium în toate cele trei etape disputate."

  (De către Ziarul PRAHOVA - decembrie 20, 2018)

Sportivi brebeni in competitii nationale sau internationale

Andreea Grecu-Teodora Vlad (Bob- C.S.O Sinaia)

Mihai Boghici (Judo- Club Sportiv Petrolistul Boldesti)- Locul al II-lea

Buzatoiu Corina (Sanie- CSO Sinaia)- Locul I


SECŢIA DE SANIE DE LA CSO SINAIA A CUCERIT 19 MEDALII LA CAMPIONATELE NAŢIONALE (...cu brebenii nostri!)

 ,,Federația Română de Bob și Sanie a programat, săptămâna trecută, la Innsbruck-Igls (Austria), o nouă ediție a Campionatelor Naționale de Bob, Skeleton și Sanie.

  Astfel, secția de sanie a clubului din Sinaia și-a mai adăugat în palmares 19 medalii, dintre care 12 de aur, patru de argint și trei de bronz.

  (De către Ziarul PRAHOVA - decembrie 27, 2018)

Componenți ai lotului național, Marian Gîtlan și Flavius Crăciun au câștigat proba de dublu atât la seniori, cât și la categoria U23, în vreme ce Andrei Turea s-a impus la tineret, ocupând, totodată, locul al doilea la seniori. În plus, CSO Sinaia și-a adjudecat titlul național și în proba pe echipe la seniori, la care celor trei sportivi – Andrei Turea (simplu masculin), Marian Gîtlan și Flavius Crăciun (dublu) – li s-a alăturat, la simplu feminin, Corina Buzățoiu, care este încă la categoria juniori mici A.

De altfel, Corina Buzățoiu se anunță o nouă sportivă de perspectivă, câștigând titlul național atât la categoria sa de vârstă, cât și la junioare mari, în competiția feminină, devenind, totodată, vicecampioană națională la categoria U23. Ar mai fi de menționate și performanțele obținute de Corina Buzățoiu, Darius Șerban, Răzvan Turea și Seby Motzca în proba pe echipe, aceștia aducând formația clubului prahovean pe prima poziție a podiumului la juniori mari, precum și la juniori mici A."

© October.05.2018- 2019 Horia Dragan. All rights reserved.